Cum recunoastem tulburarile somatoforme

Tulburarile somatoforme reprezinta o clasa de tulburari care au ca element comun “prezenta de simptome somatice care sugereaza o conditie medicala generala (de unde provine termenul somatoform), dar care nu sunt explicate complet de o conditie medicala generala, de efectele directe ale unei substante ori de alta tulburare mentala” (conform criteriilor de incadrare DSM) si care, in cele mai multe dintre cazuri, afecteaza buna functionare a individului in plan personal, psihologic, social, profesional, sexual etc.

Persoanele care au aceste tulburari traiesc cu suspiciunea, alteori ferma convingere ca simptomele pe care le au (palpitatii, greata, dureri, ameteli) reprezinta efectul unei maladii nediagnosticate. In vederea depistarii unui diagnostic, acesti oameni recurg adesea la investigatii medicale repetate, uneori ajungand pana la proceduri invazive, in lipsa unui rezultat cert. In cazul in care se stabileste totusi un diagnostic, preocuparea fata de boala identificata sporeste, odata cu aceasta crescand si ingrijorarea fata de propria conditie.

Se disting 7 tipuri de tulburari somatoforme care prezinta atat caracteristici comune, cat si particulare

1. Tulburarea de somatizare – debuteaza inaintea varstei de 30 de ani, se poate intinde pe o perioada de mai multi ani, are caracter recurent, simptome multiple care pot aparea in orice parte a corpului sub forma de durere alte acuze (cu precadere legate de functiile gastrointestinale, cardiovasculare, sexuale etc.)

2. Tulburarea somatoforma nediferentiata – reprezentata de semnalarea unei serii de simptome fizice care nu pot fi explicate, se intinde pe durata a cel putin 6 luni, nu atinge pragul de diagnosticare pentru tulburarea de somatizare.

3. Tulburarea de conversie – individul afectat prezinta simptome care nu pot fi explicate si care mimeaza o afectiune (ex: pseudoneurologica, motrica sau alta conditie medicala). Se considera ca exista o corelatie intre aceasta tulburare si o anumita explicatie psihologica, persoana afectata apeland la aceste manifestari pentru a nu infrunta explicatia psihotraumatizanta care ar putea fi dificil sau imposibil de tolerat.

4. Tulburarea algica – este caracterizata prin acuze ale durerii si preocuparea fata de acestea, in absenta unui diagnostic medical. Factorii psihologici asociati cu stresul sau conflictele joaca un rol important, prin faptul ca pot influenta aparitia, pot mentine sau agrava aceasta tulburare.

5. Tulburarea hipocondriaca – teama (uneori convingerea ferma sau chiar obsesia) unei persoane in legatura cu faptul ca ar putea sa dezvolte sau deja are o boala somatica severa. Acest lucru se datoreaza neincrederii in rezultatele investigatiilor medicale si decodificarii eronate sau exagerate a senzatiilor si functiilor corporale.

6. Tulburarea dismorfica corporala – credinta imaginara a unei persoane ca are un defect fizic major sau exagerarea unui defect existent si preocuparea excesiva a celui afectat de acest aspect.

7. Tulburarea somatoforma fara alta specificatie – se refera la o tulburare care prezinta simtome somatoforme care nu satisfac criteriile de incadrare in nici una dintre tulburarile somatoforme amintite.

Conform argumentelor psihanalizei, somatizarea este vazuta ca un mecanism defensiv psihologic, iar apelarea la investigatii medicale nonpsihiatrice are in spate o tulburare psihica mascata. Acest punct de vedere explica faptul ca aparitia simptomului somatic are drept cauze tensiunea exercitata de catre pulsiunile inconstiente interzise, servind, in felul acesta, la exprimarea suferintei psihologice.

O alta directie care explica modelul tulburarilor somatoforme se refera la perceptia distorsionata a suferintei de ordin psihic care conduce la aparitia simptomelor fizice. Astfel, in urma studiilor s-a constatat ca persoanele sanatoase din punct de vedere medical, care prezinta, insa, afectivitatea negativa, vazuta ca o trasatura stabila de personalitate, au tendinta sa raporteze prezenta unor simptome somatice.

Se considera ca persoanele care apeleaza frecvent la ingrijirile medicale, desi suferinta este de provenienta emotionala, pot fi afectate in posibilitatea ulterioara de a gestiona simtome pe care alti oameni le depasesc cu usurinta. Exista terorii care sustin ca abuzul solicitarii ajutorului medical poate fi responsabil chiar pentru aparitia unor stari somatice noi.

Din perspectiva genetica, cercetatorii au demonstrat mostenirea modelului emotional si al perceptiei modificarilor somatice. Acest proces tine de modul de prelucrare a informatiei in creier, iar prin studii legate de bazele fenotipice ale functiilor fiziologice s-a demonstrat ca structura biologica responsabila cu abilitatea de a observa si raporta simptomele de tip somatic poate fi ereditara.

In ceea ce priveste distributia pe sexe, femeile prezinta o incidenta mai mare in cazul aparitiei tulburarilor somatoforme decat barbatii (aproximativ 2:1). Semnalarea simptomelor poate avea caracter diferit, in sensul in care sensibilitatea fata de stimulii care pot influenta sau altera perceptia fata de propriile trairi este diferita: femeile sunt mai receptive fata de stimulii care provin din exterior, situationali, iar barbatii sunt mai atenti la propriile modificari fiziologice (ritumul inimii, presiunea arteriala, manifestari ale stomacului etc.)

Tulburarile de somatizare sunt incadrate la tulburari de tip functional, in lipsa unor anomalii de ordin structural. Insa, tratamentul medicamentos trebuie sa includa abordarea modificarilor fiziologice, cat si diminuarea suferintei provenite din capacitatea redusa a persoanelor afectate de a gestiona disconfortul somatic. Drept urmare, o buna adresare a tulburarilor somatoforme poate include atat tratament medicamentos cat si psihoterapie.

Psihoterapia poate contine tehnici orientate pe constientizarea conflictelor care au generat tensiunea psihologica a individului, pentru a destructura tendinta de somatizare. De asemenea, poate cuprinde tehnici comportamentale sau hipnoza, pentru reeducare si invatarea unor tehnici de relaxare. Succesul tratamentului este influentat de multi factori diferiti si complecsi: varsta, cauzele si tipul debutului, schema tratamentului medicamentos prescris, alianta pe care persoana afectata o stabileste cu psihoterapeutul sau psihiatrul, tendinta tulburarii la recurenta.

Psiholog Alice Suru