Ce este tulburarea obsesiv compulsiva?

Tulburarea obsesiv compulsiva este caracterizata prin prezenta unor ganduri repetitive, nedorite (obsesii) si a comportamentelor de tip “ritual” (compulsii). Persoana care prezinta astfel de ganduri si comportamente poate recunoaste faptul ca ele sunt irationale insa nu poate controla disconfortul asociat si se angajeaza in comportamente repetitive ce au drept scop reducerea acestuia. Spre exemplu, cineva poate sa verifice daca gazele sunt inchise de 10 sau 20 de ori pentru a se asigura ca sunt inchise; sa isi spele mainile minute sau chiar ore in sir; sa se intoarca de mai multe ori pe acelasi drum pentru a verifica daca nu cumva a calcat pe cineva cu masina.

Ce sunt obsesiile si compulsiile?

Obsesiile sunt ganduri, imagini sau impulsuri involuntare, aparent incontrolabile care apar in minte in mod repetat. Desi persoana nu isi doreste sa aiba aceste ganduri, nu le poate opri. Tematica acestor ganduri provoaca persoanei un disconfort semnificativ si interfera cu activitatile in care se angajeaza.

Cele mai frecvente obsesii sunt:

–        frica de a se rani pe sine sau pe altcineva in mod deliberat (spre exemplu frica de a ataca pe cineva cu cutitul de bucatarie)

–        frica de a se rani pe sine sau pe altcineva din greseala sau accident (spre exemplu teama de a nu da foc la casa lasand gazele deschise)

–        frica de contaminare (boli, infectii, substante toxice)

–        nevoia de simetrie si ordine (cartile, canile, hainele, etc. trebuie asezate conform anumitor criterii)

Compulsiile sunt comportamente pe care persoana simte nevoia sa le repete iar si iar. De obicei, compulsiile sunt executate cu scopul de a face obsesia sa dispara. Spre exemplu, o persoana careia ii este teama de contaminare va dezvolta ritualuri elaborate legate de curatenie (dezinfectat, spalat). Din pacate insa, disconfortul scade doar pe termen scurt, gandurile obsesive revenind cu si mai mare intensitate.

Cele mai frecvente compulsii sunt:

–        curatenia si spalatul mainilor

–        verificarea (usa de la intrare, gazele, apa)

–        numaratul si aranjatul

–        colectarea de obiecte

–        cererea de asigurari/re-asigurari

–        repetarea anumitor cuvinte

–        evitarea anumitor locuri sau situatii

Care sunt cauzele tulburarii obsesiv compulsive

Studiile realizate pana in prezent nu au indicat o cauza certa pentru dezvoltarea acestei tulburari. Sunt insa cercetari care arata ca exista posibilitatea ca tulburarea obsesiv compulsiva sa fie rezultatul mostenirii anumitor gene ce afecteaza dezvoltarea creierului precum si a conditiilor de mediu. Imaginile obtinute prin rezonanta magnetica indica o activitate mai intensa in acele zone din creier responsabile pentru managementul emotiilor puternice si a raspunsului la acestea. Studiile arata de asemenea ca exista un dezechilibru al serotoninei, o substanta chimica din creier, responsabila pentru transmiterea informatiei.

Tratamentul tulburarii obsesiv compulsive

Persoanele care sufera de tulburare obsesiv compulsiva sunt adesea reticente in a accesa ajutor de specialitate deoarece se simt rusinati, jenati ca au aceasta problema.

Adresarea catre specialist este insa o conditie esentiala pentru controlul simptomelor tulburarii obsesiv compulsive deoarece, netratata, problema se poate agrava.

Tratamentul tulburarii obsesiv compulsive include terapia cognitiv comportamentala si medicatia (antidepresive).

Terapia cognitiv comportamentala pentru tulburarea obsesiv compulsiva implia doua componente: expunerea cu preventia raspunsului (exemplu: daca teama persoanei este legata de contaminare, va fi rugata sa atinga un obiect murdar sau “contaminat” si sa nu se spele) si terapia cognitiva (se conetreaza pe gandurile catastrofice si supraresponsabilizare).

Psiholog clinician, psihoterapeut – Elena Pana