Tulburarea de personalitate borderline este o problema psihiatrica ce afecteaza aproximativ 1,6 % din populatia generala. Cel mai adesea debutul tulburarii este situat in adolescenta sau tinerete.

O persoana cu tulburare de personalitate borderline prezinta schimbari de dispozitie, impulsivitate, ostilitate si relatii sociale instabile, haotice. Perceptia unei posibile separari sau respingeri poate conduce la schimbari profunde ale imaginii de sine, afectelor, cognitiilor si comportamentelor. Persoana resimte o frica intensa de abandon si o furie nejustificata chiar si atunci cand se confrunta cu o situatie de separare limitata in timp sau apar schimbari de planuri (exemplu: reactie de disperare cand terapeutul anunta sfarsitul sedintei; panica sau furie cand cineva important pentru el/ea intarzie cateva minute sau trebuie sa anuleze o intalnire). Aceasta teama de abandon este legata de o intoleranta la a fi singur si nevoia de a avea alti oameni alaturi. Dupa varsta de 40 ani, de obicei, se inregistreaza o diminuare a intensitatii simptomatologiei.

Pentru a fi diagnosticata cu tulburare de personalitate borderline o persoana trebuie sa prezinte cel putin cinci din urmatoarele simptome:

– eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar

– pattern de relaţii interpersonale intense şi instabile caracterizat prin alternare intre extremele de idealizare şi devalorizare;

– imagine de sine sau conştiinţă de sine marcat şi persistent instabilă;

– comportamente impulsive sau cu potenţial de autovatamare (ex. cheltuieli excesive, sex, abuz de o substanţă, condus imprudent, mancat compulsiv)

– comportament, gesturi sau ameninţări recurente de suicid ori comportament automutilant;

– instabilitate afectivă (ex. disforie episodică intensă, iritabilitate sau anxietate);

– sentiment cronic de vid interior;

– manie intensă, inadecvată ori dificultate in a controla mania (de ex., manifestări frecvente de furie, bătăi repetate);

– ideaţie paranoidă legata de stres sau pierderea contactului cu realitatea

Cauzele tulburarii de personalitate borderline

Cercetarile realizate pana in prezent sunt inca insuficiente pentru a putea afirma cu certitudine care sunt cauzele si factorii de risc pentru dezvoltarea tulburarii de personalitate borderline. Totusi, cercetatorii sunt de acord cu faptul ca exista influente atat genetice cat si de mediu.

Factorul biologic este sustinut de studiile bazate pe rezonanta magnetica care au aratat anormalitati in structura si functionarea creierului. La persoanele cu tulburare de personalitate borderline a fost evidentiata o activitate mai intensa in acele parti din creier care sunt responsabile pentru crearea si exprimarea emotiilor.

Evenimentele traumatizante din copilarie (pierdere, neglijare, hartuire, abuz fizic sau sexual) pot de asemenea contribui la dezvoltarea tulburarii de personalitate borderline.

Tratamentul tulburarii de personalitate borderline

Impactul negativ al simptomatologiei asupra capacitatii de organizare si stabilitatii personale si sociale face ca angajarea in terapie sa fie un demers dificil. De aceea managementul psihiatric bine structurat reprezinta o necesitate in abordarea tulburarii de personalitate borderline. Managementul trebuie sa fie sistematic, de preferinta, pe baza de ghid de interventie, cu obiective clare si tehnici specifice, pentru a furniza un model clar pe baza caruia terapeutul si clientul sa lucreze. In acest fel, profesionistii din domeniul sanatatii mintale vor putea gestiona eficient problemele clinice frecvente (ex: autovatamarea si riscul de suicid).

Terapiile dovedite a fi eficiente in tratamentul tulburarii de personalitate borderline sunt terapia cognitiv comportamentala, terapia comportamentala dialectica, terapia centrata pe solutii, tratamentul integrat (combina elemente din terapia cognitiv comportamentala cu module de antrenament al abilitatilor si interventie in familie).

In prezent, cea mai eficienta abordare psihoterapeutica este terapia comportamentala dialectica, creata de Marsha Linehan. Studiile realizate au aratat ca aceasta metoda este superioara altor abordari psihoterapeutice si medicale, ajutand persoana sa gestioneze cu succes simptomele tulburarii. Obiectivele terapiei urmaresc deprinderea abilitatilor necesare pentru a prelua controlul asupra propriei vieti si asupra emotiilor prin autocunoastere, management emotional si restructurare cognitiva.

Medicatia poate fi utila in tratamentul unor simptome ale tulburarii dar nu poate ajuta persoana sa dobandeasca noi abilitati, sa isi gestioneze emotiile sau alte schimbari importante din viata. Atunci cand exista un risc semnificativ de suicid medicatia si spitalizarea trebuie luate in considerare.

Psiholog clinician, psihoterapeut – Elena Pana