Comunicarea verbală reprezintă un element esențial în procesul de dezvoltare a copilului, ale cărui baze este necesar sa fie puse încă din primul an de viață. Când le comunicăm copiilor, îi dotăm cu un bagaj de achiziții si valori necesare în toate aspectele și etapele vieții pe care urmează să le străbată. Prin opoziție, necomunicarea, tăcerea, constituie acel cadru ostil și vătămător, în care copiii, neavând acces la informații prin care să își explice și să își reprezinte experiențele traversate, vor crește neechipați, sau chiar traumatizați.

În primul rând, comunicarea are rol de învățare în sistemul de departajare a  experiențelor sau normelor întâlnite în clase distincte de tipul: bun/rău, corect/greșit, important/neînsemnat. Alaturi de exemplul personal, verbalizarea acestor clase, constituie cea mai importantă cale prin care ne asigurăm de faptul că cei mici vor ști ce este bine și frumos și vor deveni adulți “de calitate”. Nu ar trebui să ezităm niciodată să le împărtășim copiilor propriile linii de orientare în viață, precum și explicațiile care vin să susțina opinia personală.

Comunicarea in educatia copiilor

Astfel, chiar dacă par banale, putem constata că devin extrem de valoroase discuții pe teme precum “De ce consider că este greșit să vorbesc despre o persoană care nu este prezent㔓Cum am aflat că ordinea din casă mă poate ajuta să îmi organizez mintea sau programul”, sau “Care sunt criteriile după care mă orientez când îmi aleg un prieten”. Dacă dorim să utilizăm necomunicarea drept formă de a evita tratarea unor subiecte delicate (moartea, sexul) și de a-l proteja pe micuț de eventualele provocări, nu vom risca decât să îl expunem la situația în care va descoperi realitatea de unul singur, se va simți trădat sau abandonat și va considera, la rândul său, că ascunderea adevărului este o opțiune.

Comunicarea, tipar relational

Comunicarea, de asemenea, este importantă atunci când gestionăm situații de tensiune, iar tăcerea se poate transforma cu ușurință în instrument de șantaj. O explicație logică și sustenabilă, iar nu “Mă supăr pe tine”, ar fi indicat să constituie motivul pentru care copilul respectă sau nu o indicație. Este valabil și atunci când recompensăm sau sancționăm comportamente, în baza unor reguli prestabilite: este util să precizăm de ce o facem, împreună cu o alternativă de comportament adecvat pentru viitor. Nici greșelile comise de adulți nu trebuie trecute cu vederea. Chiar dacă avem sentimentul că sub o anumită vârstă copiii nu înteleg, aceștia vor considera erorile pe care le văd la părinții lor drept model de urmat.

Comunicarea si individualitatea

Atunci când le vorbim copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă, îi validăm ca ființe autonome și prezente în tabloul vieții noastre. În felul acesta, vor deprinde de timpuriu abilitatea de a participa fără inhibiție la discuții, de a-și construi opinii pertinente sau de a ramane deschiși dialogului când întâmpină dificultăți în cursul vieții. Este demonstrat faptul că ignorarea copilului în baza unor argumente precum “Învață de la viață” sau “Știe, nu are nevoie să îi explic”, poate condamna viitorul individ la o dezvoltare deficitară, dacă nu chiar, pe fondul unei vulnerabilități, la declanșarea unei patologii regretabile.

Comunicarea emotiilor

Nu în ultimul rând, comunicarea emoțiilor în mod verbal, explicit, îi ajută pe copii să-și cunoască și să-și exprime propriile stări afective. Vor întelege repede că atunci când suntem dominați de trăiri puternice, este preferabil să spunem calm și limpede ceea ce simțim, nu să apelam la alternative ca violența sau tăcerea. În plus, comunicarea propriilor emoții le permite să se simtă valoroși, securizați și iubiți necondiționat, componentă necesară, dar și obligatorie totodată, în formarea optimă a personalității și persoanei.

Așadar, De ce comunicăm cu cei mici? Pentru că dorim să le antrenăm capacitatea de a fi puternici, echilibrați, iubitori, onești și stabili. Pentru că vrem să le punem la dispoziție un spațiu favorabil în care putem lega cu ei relații de prietenie și încredere. Pentru că suntem deopotrivă responsabili pentru ceea ce aud copiii de la noi și pentru ce vom auzi noi pe viitor de la ei. Pentru că, atunci când comunicăm, înlăturăm obstacole și creem punți, spulberăm îndoieli și oferim certitudini, alungăm temeri și dăruim iubire.

Psiholog Alice Suru